Sari la conținut

FAQ

Întrebări frecvente

Răspunsuri despre bilete, acces, trade-uri, colecții, grading, parcare și tot ce ține de experiența Bucharest Card Show.

Cât costă biletul de intrare și de unde îl pot cumpăra?

Biletele se cumpără online, cu cardul, din secțiunea „Bilete”. Acolo vezi prețul curent, inclusiv orice preț promoțional deschis. Le poți lua și la intrare, dar online e mai repede și mai ieftin.

Trebuie să printez biletul?

Nu. Îl poți prezenta direct de pe telefon la intrare. Deschide PDF-ul primit pe email și afișează codul QR. Dacă preferi, îl poți și tipări.

Copiii au intrare gratuită?

Copiii sub 4 ani intră gratuit, însoțiți de un adult cu bilet. Pentru 4–12 ani există biletul Junior, mai ieftin decât cel General; de la 13 ani e nevoie de bilet General.

Pot părăsi evenimentul și să mă întorc mai târziu în aceeași zi?

Sigur că da! Atâta timp cât brățara nu este ruptă sau desprinsă de pe mâna participantului, se poate reintra în incinta evenimentului pe toată durata programului anunțat.

Trebuie să închiriez o masă (să fiu vendor) dacă vreau doar să fac schimburi cu alți vizitatori?

Nu. Vendorii își închiriază mese ca să își vândă (majoritar) cartonașele și stickerele. Pentru schimburi avem o zonă dedicată special, care este complet gratuită pentru participanți.

Am voie să intru cu rucsacul sau geanta plină cu clasoare și cartonașe?

Atât timp cât nu te doare spatele de la rucsac, cu siguranță! Te încurajăm să îți aduci colecția.

Pot vinde cartonașe din colecția mea personală vendorilor care au mese?

Mulți vendori sunt dispuși să îți cumpere piesele rare, așa că nu le lăsa acasă! Totuși, fii pregătit pentru niște runde de negocieri grozave.

Care sunt regulile pentru schimburile (trade-urile) libere de la eveniment?

Regulile le fac chiar oamenii ce vin la Bucharest Card Show, atâta timp cât nu întrecem limitele bunului simț.

Vor fi doar cartonașe de sport sau voi găsi și Pokémon, Yu-Gi-Oh!, etc.?

Bucharest Card Show este un eveniment complex! Pe lângă cartonașele de tip Sports Cards (fotbal, tenis, baschet, F1, WWE), vei găsi și altele precum Disney, Pokémon, TCG, One Piece sau Magic: The Gathering.

Se vor găsi de cumpărat și accesorii (folii, toploadere, clasoare)?

Cu siguranță vei putea găsi de cumpărat și accesorii. Trebuie doar să întrebi la fiecare vendor, în cazul în care nu vezi produsul expus direct pe masă.

Vor exista standuri unde îmi pot trimite cartonașele la gradat?

Da! La Bucharest Card Show vei găsi o secțiune specială de Drop-Off, unde îți vei putea lăsa cartonașele la gradat, având un termen de întoarcere de doar 2 săptămâni.

Există parcare disponibilă la locație?

Detaliile despre parcare și acces sunt pe pagina Locație. Oricum, vă recomandăm pe cât posibil să lăsați mașinile acasă și să veniți cu metroul dacă vă permite situația. Let's save the Planet!

Vezi pagina Locație
Va exista o zonă de unde pot cumpăra mâncare și băuturi?

Vom avea o zonă special dedicată unde vei putea să îți „încarci bateriile” pe tot parcursul evenimentului.

Vor veni Messi și Ronaldo la Bucharest Card Show?

Nu vin, pentru că sunt în plin campionat, dar alături de noi vor fi cartonașele lor, fie semnate sau cu bucăți din tricourile lor jucate în meci.

Vor veni și influenceri la Bucharest Card Show?

Da! Pe lângă Pontacul, mai mulți influenceri își vor face apariția la BCS, iar tu poți face poză cu preferații tăi sau chiar schimburi de cartonașe.

Biletele se pot achiziționa și fizic?

Se pot, dar recomandarea noastră este să vă luați bilete online. Accesul se va face mult mai rapid și nu vei fi nevoit să stai la nicio coadă. Totodată, online prețul este mai avantajos!

Care este programul evenimentului?

Duminică, 11 octombrie 2026, între 10:00 și 18:00. Adresa, metroul și parcarea sunt pe pagina Locație.

Vezi pagina Locație
Pot cumpăra un bilet pentru altcineva?

Da. În checkout scrii numele participantului pentru fiecare bilet, iar numele apare tipărit pe bilet. La intrare se scanează codul QR, deci poți trimite biletul mai departe.

Pot returna biletul dacă nu mai pot veni?

Biletele nu se returnează din motive personale: pentru un eveniment cu dată fixă nu se aplică dreptul de retragere de 14 zile (art. 16 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 34/2014). Poți însă da biletul altcuiva, pentru că la intrare se scanează codul QR. Dacă evenimentul se anulează, banii se returnează prin metoda de plată inițială, iar dacă se reprogramează, biletul rămâne valabil. Detaliile complete sunt pe pagina Politică retur.

Primesc factură pentru bilete?

Da. Factura se emite pe datele din comandă după confirmarea plății și vine pe email, separat de bilete. Pentru factură pe firmă bifezi „Sunt persoană juridică” în checkout și completezi CUI-ul.

Nu am primit biletele pe email. Ce fac?

Caută mai întâi în Spam, Junk sau Promoții emailul de la tickets@bucharestcardshow.ro. Dacă ai deschisă pagina comenzii, apasă butonul Retrimite biletele: pleacă din nou către adresa din comandă. Dacă nici așa nu ajung, scrie-ne la contact@bucharestcardshow.ro de pe adresa folosită la cumpărare.

Cum plătesc la mesele vânzătorilor?

Depinde de vânzător: unii acceptă cardul, alții doar numerar. Îți recomandăm să vii cu cash, ca să nu ratezi o achiziție.

Accesul în sală este fără trepte?

Da. Sala este accesibilă fără trepte, inclusiv cu căruciorul sau cu scaunul cu rotile.

Pot face poze și filma la eveniment?

Da, ești binevenit să faci poze și clipuri. Dacă filmezi la o masă, întreabă întâi vânzătorul.

Nu ai găsit răspunsul?

Scrie-ne și îți răspundem, sau ia-ți biletul și vezi totul pe 11 octombrie.